Geoana se vrea infiat de moguli

Laptele de la sânul mogulului dulce este. Mirgea Geoana ne anunta ca va face turul mogulilor, sa comunice despre criza:).
O declaratie citata de Mediafax dupa aparitia de ieri a lui Geoana la Prima TV.

„Uitaţi ce am să fac: pentru că modul în care presa reflectă situaţia economică şi criza este foarte important, eu am să mă duc să fac un tur de întâlniri cu tot ce înseamnă patronat şi conducere a tuturor trusturilor de televiziune din România: de la Adrian Sârbu la ProTV, la domnul Sassu la TVR, la dumneavostră (Prima TV, n.r.), acţionarii pe care îi aveţi, la domnul Vântu, dacă el este acţionarul de la trustul Realitatea –Caţavencu, la domnul Voiculescu – mă văd mai des cu dânsul – pentru a încerca să vedem dacă nu cumva, într-o perioadă atât de delicată pentru România, am putea să avem un tip de parteneriat, în care lucrurile importante care se întâmplă să fie oarecum dezbătute şi cu managementul acestor importanţi acţionari în societatea românească.” Mircea Geoana

Fusese intrebat daca Vantu va lucra pentru campania lui electorala, dupa ce Gusa s-a anagajat sa-l consilieze pe Mirciulica.

Mirciulica s-a intâlnit prin ianuarie si cu maharii Clubului Roman de Presa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: