Doi prieteni, Razvan Dumitrescu si Vadim Tudor

Realitatea TV a gazduit, luni seara, la nici 24 de ore de la terminarea alegerilor o sueta prieteneasca, exact ca in vremurile bune, intre jurnalistul Razvan Dumitrescu, numit cu drag, mai, Razvan, si tribunul Corneliu Vadim Tudor. „Mai, Razvane”, a fost cel mai bun prieten al lui CVT. Amabil, dragut, aproape dragastos. Rinjetul de inchizitor se transformase intr-un dulce suris, gesturile bruste erau acum feline, tonul ca de pisica scarmanata pe dupa urechi. Ce mai, o adevarata desfatare. Cei doi se simteau intr-adevar bine impreuna. Mai Razvane, ca un real jurnalist, nici nu se mai ostenea sa mimeze mirarea fata de enormitatile debitate de tribun. Vadim, ca de obicei. Primele cinci minute de emisiune parea inca sub efectul pastilelor calmante, dupa, dezlantuire. Nimic nou. „Mecanismul diabolic de frauda al lui Basescu, ce stii tu, Razvane. Hotul, hotilor”. Crin Antonescu a primit ordin din strainatate, agenturili, bata-le vina, sa-l puna premier pe Johannis, care, cum altfel, e agent strain. Averea lui Hayssam e acasa la Basescu dictatorul etc.

Ne-a placut tare mult emisiunea. Nu ne mai saturam de Vadim. Ca si Razvanel. D-aia il cheama in fiecare saptamina. O fi cu tarif fix sau negociabil?

Anunțuri

16 Responses to Doi prieteni, Razvan Dumitrescu si Vadim Tudor

  1. Imperialistu' spune:

    Tarif fix, Tribunul e om dintr-o bucata. 😛

  2. serpantinka spune:

    Bai, incredibil!!! Duminica, atunci cand mai scadeau cate unul din candidati – adica astia care nu mai aveau absolut nicio sansa – cand l-au taiat si pe CVTudor, Razvan Dumitrescu a scapat un „Slava Domnului!” Si acum il cheama sa i-o traga si asta lui Basescu… Ce javra, ce javra!

  3. turnofftheglory spune:

    Coerenta si similitidine in gandire.

  4. marianpreo spune:

    Erau vremuri cand ma uitam la Realitatea..asta a fost demult , demult, cand am inceput sa realizez ca ceea ce citisem despre „tehnici de manipulare” , in anii trecuti , aici se foloseau zilnic , la toate emisiunile politice ale acestora. Ne amintim cand Realitatea se declara infratita cu CNN ? Jalnic. Acum doar la meteo sunt credibili (poate nici acolo). Cand or fi trecut de la televiziunea de stiri la televiziunea de manipulare a maselor. Antenele nu mai trebuie incluse , pentru ca ei nici macar nu vor sa disimuleze directia atacurilor.

  5. lozinschi spune:

    aceasta emisiune a fost o rusine iar Razvan Dumitrescu
    a avut o atitudine slugarnica si lipsita de cea mai elementara deontologie profesionala.

    articolul Doi prieteni R.D si V.T. este remarcabil

  6. tazdingoo spune:

    Iti vine sa scuipi televizorul, dar iti dai seama ca flegma trebuie sa se duca intre ochii cuiva, nu pe propriul televizorul

  7. Daniel spune:

    Asta e.Ne dau ce vor ei.Hartie igienica pt televizor nu scot?

  8. BARBESCU spune:

    NU VA ESTE RUSINE DE FELUL CUM VA COMPORTATI?DACA VINTUL VA DA AFARA CINE CREDETI CA VA ANGAJAZA?POATE VOICULESCU CA SUNTETI DE TEAPA LUI.RUSINE SA VA FIE

  9. […] Doi prieteni, Razvan Dumitrescu si Vadim Tudor « ContraManipulare December 9th, 2009 Doi prieteni, Razvan Dumitrescu si Vadim Tudor. Realitatea TV a gazduit, luni seara, la nici 24 de ore de la terminarea alegerilor o sueta prieteneasca, exact ca in vremurile bune, intre jurnalistul Razvan Dumitrescu, numit cu drag, … […] […]

  10. dan spune:

    toata lumea a spus ca vadim e nebun, dar nebuni sint cei care nu l-au votat

  11. Boboc Cristian spune:

    D-le Dumitrescu Razvan,ne oripilati pe masura ce vorbiti…va rugam terminati cu discursurile astea populiste.Ma dezgustati.

  12. ela spune:

    Desteptilor, acum sunteti fericiti de ceea ce a iesit prin votul celor cu 1 neuron ? Sa dea Domnul ca voi sa ajungeti curand bugetari, pensionari ori mame in concediu de creste a copilului !!!!!

  13. Ioan Vistea spune:

    Ecce homo – CANALIA POLITICĂ !

    În ultimii 20 de ani,un specimen toxic,gregar, dominat de apucăturile şi instinctele băieţilor de cartier din lumpen- proletariatul anilor 60-70, a invadat spaţiul public sub înfăţişarea înşelătoare a unui personaj politic.
    După ce i-a fugit marea de sub picioare iar securiştii naţiei l-au dezlegat de „ post „ ,însărcinări şi obligaţii, fie din indiferenţă şi ignoranţă, fie numai din nebăgarea noastră de seamă, personajul s-a strecurat, insidios, ca un Cal Troian în Cetate. Războiul Troian, coborât pe meleaguri dâmboviţene, a devenit cu timpul Războiul Traian !
    Nimic n-a stat în calea instinctului său de parvenire, a setei, a dorinţei nemăsurate de a se cocoţa în cele mai înalte dregătorii ale ţării. Avea, ce-i drept,un „bagaj” precar, extrem de sărăcuţ în materie de politichie, de statură şi acţiune politică dar, în schimb, a dispus totdeauna de coate ascuţite si antrenate, de un incredibil tupeu şi o irepresibilă , uluitoare şmecherie. Astfel „ înarmat „ a dărâmat guverne ; a subminat din interiorul lor coaliţii ; a „înjunghiat” pe la spate tovarăşi de drum cărora le jurase, dacă nu credinţă, cel puţin prietenie ; a plâns telegenic pe umerii victimelor uneltirilor sale ; a făcut afaceri cu oameni pe care i-a încredinţat mai apoi, când procuratorii, când ştreangului ; a scuipat acolo unde a lins şi a lins acolo unde părea a fi uitat că scuipase ; şi-a pus „aripile” mai tinere sau mai vârstnice ale familiei în ipostaza de siluitori ai limbii române şi ai finanţelor, pe cât de ridicolă pe atât de bănoasă; şi-a făcut cadou vile şi proprietăţi, lui şi odraslelor lui, din bani niciodată justificaţi iar adversarilor politici cadouri otrăvite ; a împilat, a învrăjbit categorii socio-profe-sionale făcând ca slugărnicia şi frica să rămână în veci profitabile slăbiciuni omeneşti ; a minţit vârtos, fără jenă şi fără remuşcări cât n-au făcut-o toţi regii noştri laolaltă încât dacă ar învia Vlahuţă şi-ar face „mea culpa” ; a înfierat comunismul din ( im ) postura de notoriu profitor şi beneficiar al sistemului ; a trecut de la stânga la dreapta eşichierului politic cu seninătatea şi repeziciunea cu care a jurat strâmb pe Biblie şi cu care azi, uitându-se în ochii uimiţi ai cetăţeanului, îi subtilizează portofelul, cureau, ceasul şi pâinea de la gură în numele unui iluzionism economico-financiar.
    Un mare om politic spunea cândva : „ Daţi unui om puterea şi o să-i vedeţi caracterul !”
    Acum, ca treziţi dintr-un somn de decenii, românii care au avut în tot acest răstimp „pâinea” şi „ cuţitul „ votului în mână, poate încep să înţeleagă,în sfârşit, pe mâna cui au dat puterea, pe mâna cui a încăput ea. Din perspectiva ultimilor 15 ani, este tot mai clar că au dat-o unui om cu vocaţia gâlcevei şi a răului în sânge, unui om fără onoare, fără morală şi scrupule şi fără Dumnezeu, fără răspunsuri adecvate la provocările vremii, incapabil să-şi înţeleagă menirea şi să se ridice la înălţimea importanţei istorice a funcţiei şi a momentului şi mai ales, fără putinţa şi voinţa de a arăta un „ azimut” corect şi credibil corăbiei bete care este România de azi. În plus, ca şi cum n-ar fi fost prea destul, mânat de o tentaţie primitivă, îndeobşte la îndemâna celor aflaţi în conflict toată viaţa cu tocul, călimara şi rafturile bibliotecilor, specimenul are, mai nou, aere de „tătuc” şi nostalgia marelui geniu al Carpaţilor din învăţăturile şi năravurile căruia a „ supt „ în trecut. De ce tradiţie, de ce bicameralism când ne putem întoarce foarte bine la Marea Adunare Naţională ? Îl încorsetează prevederile unei Constituţii care n-a fost croită pe măsura taliei lui epocale ? Păi, să facem repede alta care să cadă definitiv în genunchi în slujba egocentrismului său fără seamăn ! E nevoie de pluralismul vocilor, de restabilirea criteriilor valorice, de specialişti şi expertiză în faţa situaţiilor de criză ba, chiar de răscruce de drumuri a lumii ? Ei, aş ! Poveşti ! Doar el are soluţii, numai el este monopolistul adevărului şi al căilor de trasat, de urmat !
    Toate astea într-o Europă un pic cam surdă şi un pic cam mioapă excedată şi ea de problemele ei de „familie „ şi într-o ţară , se vede treaba, nevindecată încă de cicatricele celor trei dictaturi. Şi pentru că tot se poartă moda recursului la istorie cu dese referiri şi inevitabile exagerări la Republica de la Weimar şi ascensiunea lui Hitler, să-l coborâm mai degrabă pe tărâmul realităţilor istorice româneşti, dacă tot suferă de tentaţia unei a patra dictaturi în România. Nu de alta dar în felul acesta o să-şi poată vedea mai bine „ lungul nasului „ precum şi diferenţele de potenţial şi statură. Să-i amintim deci că regele Carol al II-lea, cu toate tarele şi păcatele lui, era un „ tip” inteligent şi instruit. ( aflat în exil la vremea când Cotul Donului şi însăşi cotitura războiului
    erau departe şi nimic nu prefigura deznodământul ştiut, el face o previziune cutremurătoare : că ruşii vor câştiga războiul şi că România va cădea în sfera de influenţă sovietică ! vezi Jurnal şi Memorii ) . Vedeţi cumva vreo asemănare ? Nicidecum ! Antonescu, ( ah, iată un nume care-i dă frisoane ! ) prins în menghina unui context istoric nefericit, avea, mai presus de toate , ca-rac-ter ! Aici, alăturarea chiar nu suportă nici un fel de comparaţie !
    Cât despre Ceauşescu şi viclenia lui tărănească care l-a făcut în epocă partener onorabil, credibil al marilor oameni de stat ai vremii, asemănarea nu s-ar putea ridica vreodată mai sus de genunchiul broaştei de la Snagov !
    El seamănă doar cu el însuşi, e egal cu sine, cu propria-i suficienţă şi micime. El n-are decât exerciţiul şmecheriei grosiere şi vulgare, şmecheria ridicată la rang de virtute politică . Atât !! Ori, numai cu şmecheria poţi, cel mult, să iluzionezi şi să „ îmbrobodeşti” vremelnic mulţimile,poţi să atentezi la instituţiile statului democratic un timp, dar nu poţi trece cu ea nici „pustiul”, nici criza, nu poţi vindeca nici greaţa, nici lehamitea şi nici disperarea. Nu, el face parte din categoria altor accidente, altor toane şi capricii ale istoriei.
    Prin comportament şi limbaj, prin dispreţul manifest faţă de tot ce înseamnă dialog real, constructiv, altul decât cel avut cu sicofanţii, prin instaurarea unei stări de asediu şi continuu război între palierele fundamentale ale statului, prin inginerii de culise cu care, fie subminează , fie configurează majorităţi parlamentare arbitrare, artificiale, în beneficiul propriului interes îngust şi meschin, el nu este nimic altceva decât CANALIA POLITICĂ perfectă ! E arhetipul ei !
    Şi apropos de recursul la istorie. Mă gândesc ca nu cumva vreun consilier mai slobod la gură şi mai imprudent să-i şoptească într-o zi că naziştii şi-au incendiat intenţionat Parlamentul.( Reichstagul ). Mai ştii? La mintea şi la instinctele lui e în stare de orice ! Pentru că cine a incendiat cândva rada unui port prin străini, din şmecherie şi iuţeală de mână, e capabil oricând să dea foc unei ţări . Atenţie, deci, oameni buni ! Opriţi-l cât nu-i prea târziu !!!

    ioan viştea

  14. Ioan Vistea spune:

    PAPUŞARUL

    Un păpuşar, cu drept temei numit Animatorul,
    într-un târziu, dintre cortine grele de mătase,din tainice culise,
    la rampă, în lumină ,veni să facă sluji, pe cel viteaz,cel bun,pe scamatorul,
    cu măşti din cânepă şi fard închipuind bursuci, ogari, paiaţe.
    El tuturor succes de casă şi de public le promise,
    cu arta sa trăgând de sfori, de nevăzute aţe,
    ce-nsufleţeau păpuşile din sală cu ochii mari şi vii.
    Aşa ceva aţi mai văzut copii ?

    De mult nu răsunase un cor de voci atotbiruitoare.
    Nici joc nu pomeniră atât de plin de patos şi simţire.
    I-ardeau privirile pe chipul transfigurat de-o tragică paloare,
    – cum regula o cere oricărui păpuşar în orice teatru –
    stârnind prin mii şi mii de neştiute fire,
    aproape de final, în scena treia, actul patru,
    uralele păpuşilor strunite-n repetiţii zi de zi.
    Aşa ceva aţi mai văzut copii ?

    Nu în zadar i-au fost talentul, harul,
    atâtor tumbe şi avânturi ce-acopereau cu falduri lubricul decor,
    căci dintr-o dată, fără veste, păpuşile mai albe de emoţii decât varul,
    ca-n faţa unui rol nicicând avut la fel de clar, sub ochi, pe dinainte,
    pe păpuşar l-au aclamat pe sârmă în picioare, l-au vrut cu toate-n cor,
    Republicii păpuşăreşti drept preşedinte,
    deşi,vă spun, erau din pluş şi nasturi numai jucării.
    Aşa ceva aţi mai văzut copii ?

    Pătruns de neştiute înţelesuri, a pus în toate patimă şi vrere,
    în teatru, nimic să nu se mişte decât cu indicaţii de regie…
    iar ca deplină să rămână vorba, de neânvins dovezile de nimb şi
    de putere,
    în loji de catifea câtiva sufleuri s-au perindat pe la guverne,
    tot căutând efecte de sunet şi lumină alte păpuşi făceau inginerie,
    din garderoba două-au trecut la culte, recuziteri cu maşinişti în frunte
    la externe,
    restul păpuşilor purtau pe umeri saci şi valţuri,cărămizi, mistrii.
    Aşa ceva aţi mai văzut copii ?

    Se rescriau scenarii bune cândva pentru bursuci, ogari,
    scenografiei ample, in noul repertoriu, un obstacol,
    căci Păpuşarul visa la roluri încă şi mai mari,
    şi dintre toate câte pe rând le-a-ntruchipat – de demiurg,
    de ne-ntrerupt oracol,
    Supremul Păpuşar şi-Atoateştiutorul cu élan,
    ca o mănuşă i se potrivise pân’ la urmă rolul de tiran,
    jucat cu fast,,cu ne-ndurare spectacol de spectacol, an de an,
    păpuşilor intrate fără voia lor în era poleitei tiranii.
    Aşa ceva aţi mai văzut copiii ?

    Trăgea acum de sfori şi aţe tot mai nemilos,
    de-o măreţie fără seamăn parcă scos din minţi,
    că la un semn, păpuşile dădeau pe brânci în scenă,stăteau
    cu capu-n jos,
    în lungi tirade,ode,monologuri,răbdau ades de foame şi de sete,
    dar murmurul durerii cu-n râs amar şi-l alinau strângând
    din dinţi,
    de la bătrânul păpuşar ştiind c-aşa-i în teatrul de marionete –
    păpuşile rămân şi moarte tot hazlii.
    Aşa ceva aţi mai văzut copii ?

    Nu-i trebuiau învăţătură,sfaturi sau povaţă,
    ce vieţii-ar fi putut sa-i dea un sens şi să-i îndrepte rostul.
    Deşi săltat în ranguri el a rămas ce-a fost întotdeauna – o paiaţă,
    obişnuit cu zâmbetul să-nşele, să amăgească cu lacrima-i deşartă
    şi fierbinte.
    Făcea pe mortu-n păpuşoi, pe chelul cu tichie şi pe prostul,
    că nu aude, că nu vede, că nu simte,
    păpuşile gemând, sleite de poveri şi nerozii.
    Aşa ceva aţi mai văzut copii ?

    Însă în teatru-acela se întâmplă cândva ce trebuia demult
    să se întâmple,
    cu sforile sugrumătoare în balans şi putredele aţe,
    iar ca dovadă că nici păpuşile n-au doar carton şi câlţi
    în loc de tâmple,
    tot ele, peste noapte, schimbară şi teatrului şi spectatorilor decorul,
    – le ajunsese greaţa de demiurgi şi scamatori cu mască de paiaţe –
    şi inundând foaiere,străzi şi pieţe strigară-n gura mare : jos cu
    dictatorul !
    Apoi, pe păpuşar, din teatru, l-au alungat pentru vecie pe pustii.
    Aşa ceva, curând, o să vedeţi copii !

    ioan viştea

  15. Terentius The Young spune:

    Misto articol, chiar daca l-am vazut cu intarziere cam mare. Sunt unul din cei care chiar isi fac cruce si isi scuipa in san cand il vad pe Nebunu’ in spatiul public si cu atat mai mult invitat de onoare pe la diverse show-uri. Da’ cu finalul ala, cu „O fi cu tarif fix sau negociabil?”, fara suparare, ati cam dat cu mancarea de ratze in fasole. Parerea mea, de nespecialist…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: