Câta realitate, cât trucaj? Greu de spus. In mod sigur însa e multa manipulare.

Va fi greu de stabilit proportiile. Tiberiu Lovin, pe Reporter virtual,  remarca faptul ca OTV a luat iar caimacul 🙂.

Realitatea în schimb manipula in aceasta seara la greu, prezentând declaratia pustiului, „Nu e nimic adevarat din ce se sustine la TV. Va rog sa incheiati cu acest subiect”, sub titlul mincinos „Isi retrage acuzatiile”.

Problema e ca pustiul nu a acuzat pe nimeni. Realitatea si Antena3 au acuzat. Problema acestor posturi e ca, ieri noapte, Dan Diaconescu a reusit sa vorbeasca cu copilul care e in Italia. La ora respectiva, pustiul daduse deja o declaratie pentru Observatorul Prahovean („Iniţial domnul preşedinte mă luase pe scenă şi am vrut să spun ceva legat de Iliescu şi Năstase. Probabil, de emoţii am spus că Iliescu şi Băsescu nu sunt buni sau ceva de genul. Apoi domnul preşedinte m-a dat jos de pe scena. S-a enervat că spusesem o prostie şi când m-am dus lângă dânsul vroiam să-mi cer scuze, dar m-a împins. Chiar am râs, nu a fost ceva care m-a marcat”). Diaconescu a vorbit la telefon cu matusa pustiului, care a spus ca nu a vazut scena, era la miting, undeva, mult mai in spate, a adus-o in studioul OTV, de la Ploiesti, pe femeia care tipa si i-a intins dosarul lui Basescu, l-a adus in studio pe Iurascu, martor la eveniment.

UPDATE Intrerup putin textul aici pentru a insera o observatie fina pusa la comentarii de catre Marius Delaepicentru:

Nu-i poţi cere unui om să fie coerent la prima vizionare a unui material manipulator. Afectul este prea puternic. Sofismul “coerenţei”, pe care detractorii preşedintelui îl folosesc, era folosit de către organele de represiune din sistemele totalitare. Ele te speriau/manipulau cu ceva, apoi te puneau să dai o declaraţie sub imperiul afectului. La procesul în instanţă, dacă schimbai declaraţia şi o aduceai pe tărîmul raţiunii, ţi se opunea declaraţia anterioară. Cea dată la cald. Iar din punctul ăsta de vedere, mass-media sunt extrem de inumane. Cine neagă existenţa afectului, şi capacitatea lui de a perverti realitatea subiectivă, mai ales cînd obiectul manipulării este chiar subiectul de drept, neagă practic validitatea tuturor sistemelor judiciare ce permit schimbarea declaraţiilor. Cu alte cuvinte, pledează pentru barbaria excesului de drept din sistemele totalitare.

Pustiul a vorbit la OTV pâna la 4 dimineata si nu a acuzat pe nimeni! Era sigur pe el, parea matur pentru varsta lui. A spus ca a stat pe scena cu Basescu, ca a spus niste prostioare din cauza emotiei, ca Basescu l-a dat jos de pe scena la un moment dat, ca nu a fost lovit in plex (asa cum a mintit cu nerusinare Patriciu), a spus ca ca Basescu a declarat la microfon ceva de genul „copiii spun lucruri traznite” când l-a dat jos.

Dupa ce a fost dat jos de pe scena ar fi incercat sa ia din nou legatura cu Basescu, sa-i ceara un autograf pe palma. Basescu era stresat cu femeia aia. Putiul a recunoscut ca a facut-o „nebuna” pe tipa care i-a dat dosarul lui Basescu, dar a negat ca ar fi dracuit-o. A spus a Basescu l-a atins, ca i-a dat „o palma, sters” într-o incercare de a-l indeparta, si ca a râs dupa ce a fost atins de Basescu pentru ca râdea si Basescu.

Pustiul chiar s-a rastit la un moment dat la matusa lui din Romania, Cecilia, care era la telefon si încearca evident sa manipuleze si sa traga dezbaterea spre teoria „Basescu l-a batut pe copil”, i-a spus sa-si ceara scuze, ca el nu a spus niciodata asa ceva, el preciza tot timpul ca a fost atins, „sters”, si parea deranjat de „matusa Cecilia”.

Citeste si:

Anunțuri

5 Responses to Câta realitate, cât trucaj? Greu de spus. In mod sigur însa e multa manipulare.

  1. turnofftheglory spune:

    Multa. Am vazut pe http://www.basescu-live.ro cum e treaba de fapt.

  2. Aşa cum am spus şi în altă parte, nu-i poţi cere unui om să fie coerent la prima vizionare a unui material manipulator. Afectul este prea puternic. Sofismul “coerenţei”, pe care detractorii preşedintelui îl folosesc, era folosit de către organele de represiune din sistemele totalitare. Ele te speriau/manipulau cu ceva, apoi te puneau să dai o declaraţie sub imperiul afectului. La procesul în instanţă, dacă schimbai declaraţia şi o aduceai pe tărîmul raţiunii, ţi se opunea declaraţia anterioară. Cea dată la cald. Iar din punctul ăsta de vedere, mass-media sunt extrem de inumane. Cine neagă existenţa afectului, şi capacitatea lui de a perverti realitatea subiectivă, mai ales cînd obiectul manipulării este chiar subiectul de drept, neagă practic validitatea tuturor sistemelor judiciare ce permit schimbarea declaraţiilor. Cu alte cuvinte, pledează pentru barbaria excesului de drept din sistemele totalitare.

  3. mihaela spune:

    razvan dumitrescu=sarpele cu ochelari=iuda
    dinu patriciu:un psiholog ar citi mai bine sacracsmul privirii si modul diabolic ,dar DEZINVOLT in care se comporta.
    ponta :tanar, dar „uns” cu toate alifiile diabolice
    Intrebare: de ce nu au fost penelistii „morali” si acum cinci ani?
    CAT DE CRETINI NE CRED ???????????????
    DE CA AU MURIT TINERII LA REVOLUTIE?!!!!!!!!!
    DE CE AU MURIT SFINTII NOSTRI IN INCHISORI?

    ROMANIA, INCOTRO?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  4. vochin nonni spune:

    Doamna Pora.
    Sper ca va veti face o porta voce a oamenilor care sunt consternati de comportamentul asa zisilor jurnalisti care s-au vandut mogulilor Patriciu,Vantu, Voiculescu :CIUTACU,GADEA, ROSCA STANESCU, NISTORESCU,GUSA,URSU,
    CTP,HUREZEANU etc.
    Si cea mai dureroasa tradare:CRISTIAN PARVULESCU.
    Chiar nu exista un tribunal al ONOAREI?

  5. vochin nonni spune:

    Trucajul prezentat de Patriciu a aratat ca ura lui nu mai are nici-o ratiune.
    A aratat de fapt cine este…. .
    Vina mare au si posturile TV : Gabriela Vranceanu Firea si Razvan Dumitrescu: slujbasi si nu ziaristi.(nici-o diferenta fata de Badea)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: