Moguliziuniea şchioapă

02/04/2011

Faptul că ambasadorul SUA a ajuns să explice jurnaliştilor români expresia „lame duck” – raţa şchioapă  (folosită într-una din cablogramele ambasadei), arată fie prăpastia în care s-a prăbuşit profesionalismul presei româneşti, fie culmile de rea-credinţă şi dorinţă de manipulare pe care au ajuns temerarii slujbaşi ai mogulilor.

Dezvăluirea a patru depeşe ale ambasadei de către Adevărul, care tradusese „lame duck” cu „guvernul penibil” (Mark Gitenstein, ambasadorul SUA, despre împrumutul FMI: Guvernul penibil al României se va milogi din nou!) i-a prilejuit unui Soviani o criză de isterie în studiourile lui Vântu (sau Ghiţă): găsise, credea el, în sfârşit dovada că Boc ar fi ştiut de criză, dar ar fi acţionat populist etc. La o citire mai atentă a celor patru cablograme, veţi vedea însă că primele două, cele care expun într-adevăr iresponsabilitatea guvernului, nu se referă la guvernul Boc, ci la guvernul Tăriceanu, precizare pe care cei de la Adevărul nu o fac.

Prima telegramă e limpede că-i din 2007, după europarlamentare, când s-a înfiinţat PDLŞ

Dezbaterea parlamentară privind bugetul a fost pe alocuri incisivă, parlamentari ai opoziţiei din noul-înfiinţat PDL argumentând că bugetul de stat este nerealist şi nesustenabil. Cu toate acestea, legea bugetului de stat a trecut cu un confortabil vot de 249 pentru-93 împotrivă; votul asupra pachetului de buget de anul trecut a fost mult mai strict.

A doua telegramă se referă evident, la bugetul propus de guvernul Tăriceanu pe 2008:

Legea Guvernului României privind bugetul pe 2008, plină de tot felul de bunătăţi populiste, a fost clar elaborată cu portofelele alegătorilor în minte – nicio surpriză, având în vedere alegerile succesive din următoarele 24 de luni. Nu se poate spune că bugetul reflectă doar noile realităţi din România: o economie în curs de dezvoltare bazată pe o creştere rapidă, care îşi permite recompensarea cetăţenilor într-un mod mai generos.

Pericolul este, desigur, că estimările Guvernului privind veniturile care să susţină toate aceste noi cheltuieli arată foarte, unii ar spune chiar, extrem, de optimist. Şi la o inflaţie ajunsă cu mult peste ţintele Băncii Centrale, condusă de creşterea continuă a preţurilor la produsele alimentare şi combustibil, mulţi români (în special pensionarii cu venit fix) vor crede că, chiar şi cu un ajutor bănesc mai mare şi alte pomeni nu pot ajunge foarte departe.

Abia a treia cablogramă se referă la guvernul Boc1, PDL-PSD, sugerând că a fost iresponsabilă decizia de creştere a pensiilor luată de guvernul Tăriceanu, dar subliniind şi ezitările din primele luni ale guvernului PDL-PSD.

Laitmotivul vizitei echipei de monitorizare a FMI a fost oportunităţile ratate, un punct la care şeful delegaţiei, Jeffrey Franks, a făcut aluzie la în termeni politicoşi, dar inconfundabili, în conferinţa de presă de încheiere. Acestea includ ieşirea de sub control a cheltuielilor din sectorul public, chiar în timp ce veniturile fiscale au rămas ridicate, în perioada boom-ului economic anterior din România.

Drept urmare, nu există niciun amortizor pentru durerea provocată de prăbuşirea economică şi  reducerea personalului şi a altor reduceri necesare în cazul în care Guvernul României are de gând să rămână pe linia de plutire. În loc să direcţioneze taxele fiscale către investiţiile de capital, oportunitatea politică, planificarea precară şi inerţia birocratică duc mai degrabă la sume mai mari de bani destinate consumului curent. În loc să reformeze sistemului de pensii, pensiile au fost ridicate.

Companiile de stat, aflate pe pierdere, nu au fost restructurate şi vândute în timpul boom-ului economic, îngreunând situaţia Guvernului României, cu un sector de stat mult prea mare şi cheltuieli structurale pe care nu şi le poate permite. În fine, cel mai mare păcat, a fost eşecul de a accesa şi cheltui fondurile structurale ale UE.

Abia acum, în mijlocul unei crize, Guvernul României lucrează serios la obţinerea de fonduri pre şi post-aderare. Dacă guvernele anterioare (şi actualul Guvern) nu ar fi ezitat în ultimii ani, economia românească ar fi primit acum un imbold mare datorită afluxului de fonduri europene, şi nu s-ar fi găsit într-o criză serioasă.

În fine, abia ultima cablogramă se referă la guvernul Boc2. Este limpede că e scrisă după părăsirea guvernării de către PSD, înainte de prezidenţiale. Nu e o critică a deciziilor „guvernului penibil” care s-ar „milogi”, aceşti termeni se găsesc doar în titlurile din Adevărul sau de la Antena3. Gitenstein descrie de fapt situaţia politică dificilă în care se afla guvernul din cauza pierderii majorităţi, precum şi dilema în care se află FMI:

Guvernul din România, care arată ca o raţă şchioapă, pledează pentru indulgenţă din nou, argumentând că merită următoarea tranşă de bani doar pe baza unor obiective tehnice îndeplinite prin septembrie, recunoscând, în acelaşi timp, că nu se poate duce la bun sfârşit reformele legislative majore promise în 2009.

În plus, Guvernul român nu poate să asigure FMI cu privire la acţiunile reale ce vor urma, deoarece construirea următorului guvern ar putea rămâne nerezolvată săptămâni întregi. Flexibilitatea FMI a rezultat, în parte, din recunoaşterea faptului că recesiunea profundă a fost determinată de mai mulţă factori, exceptând controlului direct al Guvernului României.

De data aceasta, însă, impasul privind reformele structurale ţine doar de chestiuni de politică internă. FMI va trebui să evalueze cu atenţie dezavantajele în cazul în care refuză să îi ofere bani României, comparativ cu potenţialele dezavantaje privind propria credibilitate, dacă îi oferă o nouă şansă României.

Interpretările delirante ale moguliziunilor l-au obligat pe ambasadorul Gitenstein să explice un termen care ar ţine de abc-ul oricărei secţii de politică externă de la o publicaţie:

Lame duck nu este o critica, este o expresie colocviala in Statele Unite pentru a desemna o echipa guvernamentala a carui mandat s-a incheiat dar care continua sa opereze pana la primirea unui nou mandat sau pana la numirea unui nou Guvern. Nu insemna ca este ceva ilegitim legat de Guvern”, a spus Mark Gitenstein, intrebat daca mai caracterizeaza Guvernul roman cu expresia „rata schioapa”, aparuta in presa in traducerile notelor atribuite Wikileaks.

„Asadar, pur si simplu descriam situatia existenta in luna octombrie sau noiembrie a anului 2009, cand guvernul a cazut, dar a continuat sa functioneze pana la numirea unei noi echipe guvernamentale. Atat. Nu este o critica„, a precizat el.

Anunțuri

Tragi-comedie cu sinucidere eşuată la BBCul lui Vântu

23/12/2010

Un individ ce se recomanda psiholog (care viețuia prin garsoniera OTV în vremurile bune ale Elodiei) comenta cu madame Chiriac gestul electricianului TVR care s-a aruncat de la balcon peste un parlamentar penelist în timpul moţiunii de cenzură.

Electricianul, care câştiga binişor la televiziunea publică, era nemulţumit că guvernul a redus cu 25% îndemnizaţia de însoţitor de 550 de lei pe care o primea soţia sa ce avea grijă de copilul lor bolnav (pierduse, așadar vreo 150 de lei pe lună). Electricianul, slavă Domnului, a scăpat cu viaţă, şi-şi va putea îngriji soţia şi copilul, dar psihologul Realității îi căina soarta de sinucigaş ratat, care și-a pierdut astfel stima de sine:

E un sentiment al eșecului pe care-l trăiește acest om, al neputinței. Faptul că a eşuat în tentativa lui de suicid face mai degrabă ca imaginea pe care o are despre el să fie una extrem, extrem de deteriorată…

Acum ce să înțelegem, dacă reuşea să se sinucidă îi creştea încrederea în forţele proprii?
–––––––––––––––––––––––
PS: Un text excelent despre asemenea carnasieri jurnaliști și politici a scris Vlad Mixich:
Atleții cruzimii se aruncă peste Crăciunul nostru

UPDATE: Potrivit României libere, indemnizaţia de însoţitor pe care o încasa soţia fusese redusă doar cu 73 de lei.

Ca răspuns al autorităţilor la strigătul lui Sobaru din Parlament: „Aţi luat banii copiilor!”, Isabela Hurjui (şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2) a făcut publică în faţa camerelor tv suma cu care i-a fost diminuată soţiei lui Adrian Sobaru indemnizaţia de însoţitor pentru persoană cu handicap: „de la 534 la 461 lei”, adică 73 de lei. (…)

Am reuşit să stau de vorbă cu unchiul lui Adrian şi am aflat astfel că acesta nu duce o viaţă tocmai confortabilă: „Eu sunt frate cu mama lui. Ea a fost ambalatoare şi având patru copii, nu a avut posibilităţi materiale. Fiindcă mie mi-a murit soţia, acum 10 ani, m-au rugat pe mine să îmi vând casa mea şi cu banii să luăm împreună un apartament în care să locuim împreună. Am pus banii mei, a pus şi Adrian vreo 2000 de dolari şi am cumpărat locul ăsta. Eu stau în camera mea şi le-am lăsat lor să stea în restul: dormitorul şi sufrageria”. Unchiul de 70 de ani al lui Adrian spune că în ultima vreme acesta era mai irascibil: „Se enerva tot mai des din pricina banilor. Îşi dorea foarte mult să-i cumpere soţiei o maşină nouă, să scape de rabla, pe care o are de foarte mulţi ani. O presa pe mama lui să vândă casa pe care o are la Breaza, dar ea n-a vrut. I-a zis că o să o treacă pe numele lu’ ăla micu cu handicap după moartea ei. Soţia lui lucra ca secretară şi nu avea mai mult de 6-8 milioane, ea mai primeşte indemnizaţia de însoţitor de persoană cu handicap şi mai e salariul lui. Nu se ajungeau. Îi mai ajut şi eu să-şi plătească cheltuielile cu 500 lei în fiecare lună, că am pensie 1.000 lei„.



Delir televizat în prelungiri

15/10/2010

Mare, mare chilipir pentru ştiriştii de la Realitatea şi Antene. Ar fi fost cât se poate de neinteresant ca episodul protestelor spontane să se încheie cu soluţia de la Finanţe. Nu, nu s-a întâmplat aşa. Iar ştiriştii titrează: „Foamea se mută la…”. Era la mintea cocoşului: dacă unii au putut să mai forţeze mâna politicienilor atât de slabi de înger, de ce să nu po facă şi alţii.

Dar asta e ceea ce îşi doreau ştiriştii, aşa că vom avea ore de repetiţii cu stimulaţi făr stimulente care urlă şi bat din palme. În rest, trăiască manipularea şi invitaţia la revoltă. Nu a oricui, a celor care şi aşa au grijă să se „stimuleze” prin şpăgile pe care le iau de la cei pe care îi controlează fie că sun în regulă sau nu.


„Cât poţi continua să vorbeşti despre cum nu eşti lăsat să vorbeşti înainte să îţi dai seama că eşti ridicol?”

24/06/2010

Cristian Câmpeanu scrie in continuare despre „Falimentul moral al presei”:

„Cum poţi să te exprimi liber în presă că nu eşti lăsat să te exprimi liber în presă” este un paradox al presei noastre libere asupra căruia logicienii desăvârşiţi care în timpul liber se ocupă cu jurnalismul vor chibzui desigur îndelung şi pe care suntem încredinţaţi că îl vor rezolva fără cusur. Bunăoară o cale ar fi să sugerăm că nu este vorba despre ce se întâmplă în realitate, ci că este o chestie de principiu.

Cât despre dacă o campanie de presă poate sau nu să constituie o vulnerabilitate de siguranţă naţională, să vedem. În 2008, când DNA la inculpat pe Dan Voiculescu pentru privatizarea Institutului pentru Chimie Alimentară, trustul său a declanşat o campanie violentă împotriva DNA şi a lui Daniel Morar care a mers până la publicarea unor informaţii complet false despre salariile acestuia şi ale subalternilor cu scopul de a supune instituţia anti-corupţie oprobriului public. Ar putea fi asta o vulnerabilitate? Când Realitatea TV promovează cu furie oameni apropiaţi lui Sorin Ovidiu Vântu pentru preluarea unor funcţii precum cea de şef al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru că SOV deţine o carieră de calcar şi este interesat de concesiuni în Marea Neagră, e o vulnerabilitate? Sau când domnul Geoană ameninţa cu prăbuşirea coaliţiei pentru că Boc nu-l numise preşedinte la CEC pe omul lui SOV, o fi fost? Când Grivco cumpăra energie iar ziarul trustului primea reclamă de la Nuclearelectrica? Sau să fi fost când Roşca Stănescu s-a apucat să lanseze campania cu fratele lui Băsescu traficant de arme în care singurul lucru adevărat erau datele şi locurile despre transporturile de muniţie ce urmau să fie distruse de au rămas cei de la NATO cu gura căscată? Nu? Poate când domni ziarişti notorii şi de o integritate ireproşabilă plasează în presă articole de mare simţire care servesc interesele unei anumite puteri răsăritene? Nici atunci? Ei bine, atunci este clar: Nimeni în România nu-şi foloseşte trustul de presă pentru a-şi promova interesele proprii, de multe ori în dauna celor naţionale!


Realitatea a descoperit ca sedintele Curtii Constitutionale sunt secrete

24/06/2010

Postul de stiri prezinta impartial dezbaterea de la Curtea Constitutionala parca abia acum descoperind ca sedintele CCR nu sunt publice. „A inceput sedinta secreta a CCR”, „Taierie decise in sedinta secreta”, titreaza Realitatea. Pana acum vor fi fost sedintele CCR publlice si n-am stiut noi, in orice caz nu am aflat asta de la truditorii lui Vantu. Realitatea si Antena3 expun oprobiului public cei sase „judecatori ai puterii”, pana acum vor fi fost numiti toti judecatorii CCR de Sfantul Duh, nu de PSD si Iliescu.

PS NaTrai lamureste: Sedintele de judecata sunt publice, inclusiv la Curtea Constitutionala. Deliberarile completelor de judecata sunt secrete, inclusiv la Curtea Constitutionala.


Dan Tapalaga: „Instrumentul numarul unu de terorism social a devenit televiziunea”

15/06/2010

Dan Tapalaga are un text excelent despre Mineriadele de astazi. Iata doar un fragment:

Instrumentul numarul unu de terorism social a devenit televiziunea. Ajunse pe mana unor fosti colaboratori ai Securitatii sau particulari cu antecedente penale, televiziunile de stiri au intretinut temele si perpetuat metodele de acum 20 de ani. Ce vedem astazi? Ton isteric, instigare continua, violente verbale, manipulare, demonizarea adversarului, anti-intelectualism declarat sau cultivat de jurnalisti care au scris mai mult decat au citit.

Deschideti televizorul pe Realitatea sau Antena 3 si cititi in paralel textele scrise acum 20 de ani de CTP&tovarasii sai de la Adevarul. Unitate uluitoare de ton, metode si stil. Pana si temele sunt aceleasi. Anti-gazetaria de acum 20 de ani, complicitatea cu raul si stagnarea, ziaristi ultrapopulisti fraternizand cu masele largi populare, lideri de opinie demoland orice gest reformist – nimic nou, totul perfect conservat.


Felix, umilit pe teren propriu; chiar in studioul pe care l-a dotat cu aer conditionat

17/05/2010

Tiberiu Lovin descrie umilintele la care a fost supus Felix in propriul studio, pe care l-a dotat cu aer conditionat. Nu credeam ca-mi va fi vreodata simpatic Vladescu:

Tema discutiei: solutiile mogulului versus solutiile guvernului. Cu un text insailat de ziaristii de la Financiarul, Voiculescu s-a trezit absolut nedocumentat, ceea ce l-a transformat intr-o para de box pentru un ministru despre care zici ca nici macar o musca n-ar fi in stare sa o spulbere. L-a facut insa praf pe Voiculescu. Cu ochii mari si cu manuta pe sus sa intervina la “Gabi”, “eu sunt adevaratul motan Felix” s-a balbait o ora pana cand a cerut pauza sa se antreneze.

Intreaga relatare a evenimentul merita citita pe Reporter virtual: Să mori pe limba lui Felix. În direct.