Nica a ciocnit autobaza PSD de Tour Eiffel

Dan Nica a fost seful de campanie al PSD din 2004, când partidul post-comunist a derulat „operatiunea Autobuzul”. Acum, patronul autobazei PSD e nelipsit de la „mogulizor”  si se intreaba cum de e posibil sa fi votat atâta lume la Paris – 3.785 de români. Totusi,  la Referendumul din 2007 au votat 3.447 persoane, iar la primul tur, când votul a fost compliucat (s-a votat pe trei buletine: Presedintie, reducerea parlamentarilor si unicameral) au fost 2.377.

„La coltu’ strazii” arata ca, la Paris, organizatorii au avut o idee simpla: sa imparta celor ce stateau la coada declaratiile ce trebuiau completate pe proprie raspundere. S-a câstigat astfel mult timp, s-a stat mai putin la coada.

Pe blogul lui Dan Selaru a intervenit o persoana care informata care da cateva raspunsuri de bun simt intrebarilor legate de votul din Franta. Dar, Revolutia Bunului Simt înseamna ca Vanghelie scoate în strada 200.000 de oameni in apararea unui senator acuzat de legaturi cu interlopii, nicidecum raspunsuri de bun simt la intrebari stupide.

Mi s-a părut nedrept să-i arătăm cu degetul pe cei din Paris, doar fiindcă s-au gândit cum să vină în ajutorul oamenilor care stau la coadă; în frig. Un gând de bun simţ, o mentalitate pro-activă care în Romania, la majoritatea  funcţionarilor de stat (nu toţi)   lipseşte cu desăvârşire. În general, contribuabilii români s-au născut să stea la cozi ca nişte vite docile. Mereu am fost de părere că “se poate” şi că uneori soluţiile sunt foarte la îndemână şi nici măcar nu costă bani, nu trebuie invocată eterna “lipsă a bugetului”. E nevoie doar de un pic de grijă pentru detaliu, un dram de atenţie, un pic de bună gospodărire, bun “management” cum îi zice englezul.

In Paris, organizatorii poate s-au simtit cumva obligati sa se ridice la inaltimea atitudinii civice date de romanii care asteptau la coada in fata institutiei lor; sau poate ca  doar au obrazul un pic mai domnesc. Au venit cu o idee de bun simt, in sprijinul acestor oameni. Functionarii romani, organizatorii romani, membrii sectiilor speciale din Romania nici macar nu s-au sinchisit de imbulzeala de la usile lor. Sictir total. In Paris, membrii sectiei de votare au impartit la coada pixuri si declaratii, ca daca tot se pierd timpi morţi aiurea la coada, macar sa-si completeze  omul declaratia pe propria-i raspundere (declaratia! nu buletinul!) si astfel sa castige timp toata lumea.
La coltu’ strazii

De fapt, tema ar trebui pusa exact pe dos: de ce nu au procedat la fel si organizatorii din alte sectii speciale, din respect pentru timpul si votul cetatenilor?

Iata si interventia de pe blogul lui Dan Selaru:

Domnule Selaru,

Incep prin a va spune ca am facut parte din biroul sectiei de votare de la Paris la turul 2. Pot sa va asigur ca votarea la Paris s-a desfasurat in deplina legalitate. Pot de asemenea sa garantez pentru corectitudinea colegilor de birou. Mi se pare ciudat modul in care toata lumea isi da cu parerea despre cum se voteaza la Paris, se fac calcule savante de ma ia plansul. Nimeni nu se oboseste sa sune pana la Ambasada sa vorbeasca cu presedinta sectiei de votare, care ar putea da explicatii in detaliu. In ce ma priveste iata raspunsurile la nelamuririle Dvs si ale cititorilor:

  1. De ca sunt atatia votanti la Paris?
    Nu stiu daca sunteti la curent dar exista cateva comune din jud. Satu-Mare care sunt practic delocalizate in Regiunea Pariziana. O categorie aparte de oameni, mai simpli asa… locuiesc in Franta mai mult sau mai putin legal, lucreaza pe unde pot, si oficial si la negru, nevestele fac menaj si cophiii merg la scoala. Ei reprezinta masa mare de votanti, laolalta cu studentii (foarte multi astia), turistii si restul de salariati francezi cu pasaport romanesc.
  2. De unde diferenta mare ca numar de votanti intre prezidentiale si parlamentare 2008 (vreo 700 de votanti)?
    La alegerile parlamentare sectia de votare era atasata unei circumscriptii electorale. Ca urmare, puteau vota doar persoanele care faceau dovada ca locuiesc in circumscriptia respectiva. Evident, votantii de la punctul 1 nu prea au titluri de sedere, sau nu le-au reinnoit de cand nu mai e obligatoriu. Nici studentii nu sunt obligati sa aiba titlu de sedere. Asa incat unii nu s-au prezentat iar altora nu li s-a permis sa voteze.
    Mai adaug ca la turul 2 prezidentiale in 2004 au votat circa 2000 de alegatori iar la referendumul din 2007 tot vreo 3700.
  3. Cum a decurs practic procesul de votare?
    Ca la orice sectie de votare. Deosebirea fata de restul sectiilor e ca unul din membri se ocupa exclusiv de distribuirea si recuperarea stampilelor. Tot el/ea supraveghea si urna de vot.Evident, in cazul asta cateva etape de vot se deruleaza in paralel (de ex, pana voteaza d-l X, eu scriu datele d-lui Y). In acest fel se asigura un flux aproape continuu “la stampile”.Fluxul de oameni care intrau si ieseu din sala de vot era controlat de personalul Ambasadei, inclusiv sfaturi pentru completarea declaratiei.Stresul era prea mare, n-am avut vreme sa cronometram fiecare etapa. Pot insa sa va asigur ca pot scrie datele personale dintr-un buletin sau pasaport in mai putin de 20s (cronometrat ulterior). Inchei prin a propune necredinciosilor o demonstratie pe viu a procesului. Nu e din Kafka.
  4. Ce se intampla cu declaratiile?
    Raspuns lui Dr A. Declaratiile ajungeau intr-o cutie din spatele “scribilor”. Erau aruncate, evident, pentru ca scribii se grabeau. Afara ploua si lumea ii injura pentru o vina care nu era a lor. Asta nu inseamna ca erau aruncate la gunoi. Cineva din personalul Ambasadei le punea in ordine din cand in cand.La intocmirea proceselor verbale declaratiile nu se contabilizeaza.
  5. Diferentele dintre turul 1 si 2 pentru cine nu-s evidente:
  • trei buletine de vot dintr-o hartie execrabila, trebuie sa verifici tot timpul sa nu dai doua in loc de unul; Unul singur la turul 2
  • unul are doua pagini, trebuie aratate, altfel unii votanti nu-si gasesc candidatul. Nu-i cazul la turul 2.
  • la celelalte doua, musai sa explici marii mase de alegatori ce-i aia referendum de ce are doua intrebari, ce-i aia parlament unicameral; La turul 2 sau nu-i cazul, sau explicatia se scurteaza considerabil.
  • completezi DOUA liste electorale suplimentare. Una singura la turul 2.
  • omul petrece de trei ori mai mult timp in cabina de vot la turul 1.

6. De ce erau doar 5 stampile?

Nu stim. Oamenii din Ambasada au cerut 16. BEC a trimis doar 5 fara alta explicatie. Mai notati si ca la parlamentare 2008 s-au trimis 16 stampile din care o buna parte au ramas nefolosite. Deci se poate.

5 Responses to Nica a ciocnit autobaza PSD de Tour Eiffel

  1. parafaragaramus spune:

    La televizor, Nica a sustinut ca declaratiile pe propria raspundere, conform legii, trebuia sa fie completate in INTERIORUL sectiei de votare. Asa o fi?

  2. contramanipulare spune:

    Am inteles ca au fost semnat in incinta ambasadei, in fata celui care dadea buletinul. O marturie interesanta am descoperit si pe blogul lui ITMorar:
    http://morar.catavencu.ro/2009/12/09/corespondenta-din-paris-asa-ceva-nu-se-face/

    e vorba de un telefon pe care l-am primit de la Alexandru Spahiu, un om de stînga care locuieşte de ani buni la Paris. El a fost unul din cei doi iniţiatori ai proiectului Le Monde Diplomatique în limba română care a apărut o vreme în trustul Realitatea. Deci, mă sună Spahiu şi-mi zice: “Ştii că-s de stînga, dar aşa ceva nu se face. Îţi spun din start că dacă votam, puneam ştampila pe Prostănac, nu pe marinar. Aşa, ca om consecvent şi cu principii de stînga. Dar nu am votat că mi-a expirat paşaportul românesc şi nu l-am refăcut. Băi, am citit mizeriile alea din ziare în care se vorbea de fraudă la Ambasada din Paris, că s-a votat prea în viteză! E o porcărie toată chestia asta. Aici, la ambasadă, hîrtiile alea de declaraţie se completau în curte, pentru operativitate. A fost coadă, dar a mers repede, operativ, că lumea avea paşaportul şi hîrtia gata completată! Băi, eu sînt de stînga, dar îmi place să se cîştige pe bune, nu cu prostii din astea. S-au scris nişte minciuni şi nişte porcării pe tema asta. Bagă asta la tine pe blog! ”

  3. Gino spune:

    P. ce sustine Nica este din cultura militianului. Valoarea declaratiei este data de continut nu de locul, pixu’ sau producatorul hartiei. Ma cutremura faptul ca oameni care gandesc asa iau decizii care imi influenteaza viata.

  4. ADY spune:

    ALGORITM
    Program de vot – 7 am – 21 pm = 14 oreX60 min= 840 minute

    nR. CABINE =5
    5X840= 4200 minute de vot per total cabine

    votanti = 3785 persoane

    rezulta: 4200/3785= 1.1 minute/ persoana

    ce e atat de imposibil?

  5. theo spune:

    cativa trebuie sä
    disparä.DEFINITIV:

    nica,hrebe, mareean, dragnea ,geoanä,si interlopii ce le apartin.

Lasă un răspuns către theo Anulează răspunsul