Vântu, mare stăpân de media, a reuşit performanţa de a da o replică la un articol de opinie. Căci libertate de opinie au doar Ursu, Stancu & Kreţulescu, restul lumii trebuie să aibă opinii corecte, dacă nu – opiniile eronate sunt îndreptate de stăpânul realităţii prin drept la replică.
Laurenţiu Mihu a publicat un excelent editorial în România liberă – un raţionament corect bazat pe comportamentul jalnic al proprietarului de jurnalişti in fața justiției: Exclusiv: Vîntu se va îmbolnăvi pe 25 ianuarie.
Editorialistul României libere intuia că Vântu urma să se îmbolnăvească și la următorul termen de judecată.
În decembrie şi ianuarie, traseele iniţiatice ale lui Vîntu au coincis de câteva ori cu saloanele şi culoarele Spitalului Floreasca, unde o injecţie făcută de o mână uşoară, o vorbă bună plasată de un medic stăpân pe meserie sau, pur şi simplu, o noapte ca un sfetnic bun în patul sanitar i-au mai liniştit angoasele care-l încearcă din cauza trecutului comun cu fugarul Nicolae Popa. Istoria s-ar putea repeta şi pe 25 ianuarie, când SOV are din nou termen în proces.
Și a intuit corect. Vântu a dat un drept la replică în care spune că e sănătos tun și din care aflăm că de data aceasta, nu va mai fi vorba de un leșin, nici de o problemă cardiacă tratată de un ginecolog, ci de o nenoricită de fractură.
Eforturile stridente ale judecatoarei Camelia Bogdan de a minimaliza si ridiculiza starea mea de sanatate sunt secondate, mai nou, de jurnalisti saraci cu duhul. Fiindca doar o persoana cu spiritul obosit sau de rea-credinta precum domnul de la „Romania libera” care semneaza azi un editorial despre mine poate cadea intr-o asemenea capcana.
Suspectez ca domnul acesta stia ca, acum doua zile, am suferit un accident: o tripla fractura de rotula care ma imobilizeaza la pat vreme de trei saptamani. Asadar, doar o nefericita intamplare arunca in interiorul acestei perioade si un termen al procesului in care sunt implicat. Asadar, doar o nefericita intamplare arunca in interiorul acestei perioade si un termen al procesului in care sunt implicat. (…)
Să revenim la editorialul lui Laurențiu Mihu:
Se vede cu ochiul liber cât de brusc îi apar afecţiunile şi cât de straşnic şi strategic survin ele exact în ziua termenului de judecată. Până acum, părintele FNI a reuşit să amâne o bună parte din înfăţişările la care a fost adus, dar şi să pună greu la încercare răbdarea unei judecătoare care nu-l mai crede pe bolnavul Vîntu nici când acesta se contorsionează de rău în faţa ei.
Un lucru este cert: metoda leşinului, prin care SOV a ales să dubleze talentul şi cunoştinţele avocaţilor lui, nu-i va putea asigura acestuia servicii la infinit. Bătălia pe care o are de dat acum în justiţie a devenit mult prea serioasă pentru a fi dusă cu substitute de arme. Procesul va merge înainte, iar desele drumuri de la judecător la doctor vor mai rămâne relevante doar sub aspectul imaginii publice a miliardarului.
Din acest punct de vedere, indiferent unde-şi va petrece următorii ani – că în libertate, că la închisoare -, Sorin Ovidiu Vîntu şi-a dat jos, în sfârşit, masca atent cultivată în spaţiul public. Fuga la spital, în care a găsit alinări de moment când era adus la judecată, l-a expus în sfârşit pe adevăratul SOV: aerul său superior de odinioară a lăsat loc lamentărilor privind starea-i precară de sănătate, iar siguranţa de sine, dată de uşurinţa cu care manevra politicieni aflaţi la vârful piramidei sau funcţionari înalţi din statul român, a dispărut în ultima perioadă ca şi cum n-ar fi existat vreodată. Între fostul şi actualul Vîntu se cască într‑adevăr falii imposibil de astupat.
Dar cazul său nu este unic, ci cât se poate de exemplar. Modul în care reacţionează SOV acum, când dificultăţile vieţii îl împresoară cum nu şi-a imaginat până după campania din 2009, reflectă o mentalitate larg răspândită printre puternicii zilei atunci când ananghia i-a prins în lasou. Politicieni, oameni de afaceri, Vîntu – toţi sunt părăsiţi de curaj şi bărbăţie fix atunci când doar astfel de calităţi mai pot face diferenţa. Iar demnitatea, demnitatea de a te confrunta cu tine însuţi şi cu faptele tale din trecut, lipseşte încă şi mai abitir. SOV, personal, a demonstrat-o din plin. De ce se întâmplă iarăşi aşa? Explicaţiile ar trebui poate căutate nu în momentul prezent, ci mai în spate. În acea Românie din anii ’90 în care unii dintre îmbogăţiţii de azi erau abia la început de carieră. În acea Românie în care secretul înavuţirii indecent de rapide nu depindea atât de talia unui caracter şlefuit, cât de abilitatea reptiliană de a specula ceea ce aveai în faţă la acel moment: multe legi strâmbe, foarte multe lipsă, corupţie perfect instituţionalizată şi oameni prost sau dezinformaţi. În acea Românie a anilor ’90 spre 2000, în care prăbuşirea băncilor devenise un fapt divers, iar hora jocurilor piramidale – un dans naţional, în acea Românie a „crescut” şi SOV. Nu a trebuit să fie genial, ci doar mai şmecher. Iar şmecherii au rareori nervii tari în faţa celor şi mai şmecheri.
Publicat de contramanipulare 
ContraManipulare 