Faptul că ambasadorul SUA a ajuns să explice jurnaliştilor români expresia „lame duck” – raţa şchioapă (folosită într-una din cablogramele ambasadei), arată fie prăpastia în care s-a prăbuşit profesionalismul presei româneşti, fie culmile de rea-credinţă şi dorinţă de manipulare pe care au ajuns temerarii slujbaşi ai mogulilor.
Dezvăluirea a patru depeşe ale ambasadei de către Adevărul, care tradusese „lame duck” cu „guvernul penibil” (Mark Gitenstein, ambasadorul SUA, despre împrumutul FMI: Guvernul penibil al României se va milogi din nou!) i-a prilejuit unui Soviani o criză de isterie în studiourile lui Vântu (sau Ghiţă): găsise, credea el, în sfârşit dovada că Boc ar fi ştiut de criză, dar ar fi acţionat populist etc. La o citire mai atentă a celor patru cablograme, veţi vedea însă că primele două, cele care expun într-adevăr iresponsabilitatea guvernului, nu se referă la guvernul Boc, ci la guvernul Tăriceanu, precizare pe care cei de la Adevărul nu o fac.
Prima telegramă e limpede că-i din 2007, după europarlamentare, când s-a înfiinţat PDLŞ
Dezbaterea parlamentară privind bugetul a fost pe alocuri incisivă, parlamentari ai opoziţiei din noul-înfiinţat PDL argumentând că bugetul de stat este nerealist şi nesustenabil. Cu toate acestea, legea bugetului de stat a trecut cu un confortabil vot de 249 pentru-93 împotrivă; votul asupra pachetului de buget de anul trecut a fost mult mai strict.
A doua telegramă se referă evident, la bugetul propus de guvernul Tăriceanu pe 2008:
Legea Guvernului României privind bugetul pe 2008, plină de tot felul de bunătăţi populiste, a fost clar elaborată cu portofelele alegătorilor în minte – nicio surpriză, având în vedere alegerile succesive din următoarele 24 de luni. Nu se poate spune că bugetul reflectă doar noile realităţi din România: o economie în curs de dezvoltare bazată pe o creştere rapidă, care îşi permite recompensarea cetăţenilor într-un mod mai generos.
Pericolul este, desigur, că estimările Guvernului privind veniturile care să susţină toate aceste noi cheltuieli arată foarte, unii ar spune chiar, extrem, de optimist. Şi la o inflaţie ajunsă cu mult peste ţintele Băncii Centrale, condusă de creşterea continuă a preţurilor la produsele alimentare şi combustibil, mulţi români (în special pensionarii cu venit fix) vor crede că, chiar şi cu un ajutor bănesc mai mare şi alte pomeni nu pot ajunge foarte departe.
Abia a treia cablogramă se referă la guvernul Boc1, PDL-PSD, sugerând că a fost iresponsabilă decizia de creştere a pensiilor luată de guvernul Tăriceanu, dar subliniind şi ezitările din primele luni ale guvernului PDL-PSD.
Laitmotivul vizitei echipei de monitorizare a FMI a fost oportunităţile ratate, un punct la care şeful delegaţiei, Jeffrey Franks, a făcut aluzie la în termeni politicoşi, dar inconfundabili, în conferinţa de presă de încheiere. Acestea includ ieşirea de sub control a cheltuielilor din sectorul public, chiar în timp ce veniturile fiscale au rămas ridicate, în perioada boom-ului economic anterior din România.
Drept urmare, nu există niciun amortizor pentru durerea provocată de prăbuşirea economică şi reducerea personalului şi a altor reduceri necesare în cazul în care Guvernul României are de gând să rămână pe linia de plutire. În loc să direcţioneze taxele fiscale către investiţiile de capital, oportunitatea politică, planificarea precară şi inerţia birocratică duc mai degrabă la sume mai mari de bani destinate consumului curent. În loc să reformeze sistemului de pensii, pensiile au fost ridicate.
Companiile de stat, aflate pe pierdere, nu au fost restructurate şi vândute în timpul boom-ului economic, îngreunând situaţia Guvernului României, cu un sector de stat mult prea mare şi cheltuieli structurale pe care nu şi le poate permite. În fine, cel mai mare păcat, a fost eşecul de a accesa şi cheltui fondurile structurale ale UE.
Abia acum, în mijlocul unei crize, Guvernul României lucrează serios la obţinerea de fonduri pre şi post-aderare. Dacă guvernele anterioare (şi actualul Guvern) nu ar fi ezitat în ultimii ani, economia românească ar fi primit acum un imbold mare datorită afluxului de fonduri europene, şi nu s-ar fi găsit într-o criză serioasă.
În fine, abia ultima cablogramă se referă la guvernul Boc2. Este limpede că e scrisă după părăsirea guvernării de către PSD, înainte de prezidenţiale. Nu e o critică a deciziilor „guvernului penibil” care s-ar „milogi”, aceşti termeni se găsesc doar în titlurile din Adevărul sau de la Antena3. Gitenstein descrie de fapt situaţia politică dificilă în care se afla guvernul din cauza pierderii majorităţi, precum şi dilema în care se află FMI:
Guvernul din România, care arată ca o raţă şchioapă, pledează pentru indulgenţă din nou, argumentând că merită următoarea tranşă de bani doar pe baza unor obiective tehnice îndeplinite prin septembrie, recunoscând, în acelaşi timp, că nu se poate duce la bun sfârşit reformele legislative majore promise în 2009.
În plus, Guvernul român nu poate să asigure FMI cu privire la acţiunile reale ce vor urma, deoarece construirea următorului guvern ar putea rămâne nerezolvată săptămâni întregi. Flexibilitatea FMI a rezultat, în parte, din recunoaşterea faptului că recesiunea profundă a fost determinată de mai mulţă factori, exceptând controlului direct al Guvernului României.
De data aceasta, însă, impasul privind reformele structurale ţine doar de chestiuni de politică internă. FMI va trebui să evalueze cu atenţie dezavantajele în cazul în care refuză să îi ofere bani României, comparativ cu potenţialele dezavantaje privind propria credibilitate, dacă îi oferă o nouă şansă României.
Interpretările delirante ale moguliziunilor l-au obligat pe ambasadorul Gitenstein să explice un termen care ar ţine de abc-ul oricărei secţii de politică externă de la o publicaţie:
„Lame duck nu este o critica, este o expresie colocviala in Statele Unite pentru a desemna o echipa guvernamentala a carui mandat s-a incheiat dar care continua sa opereze pana la primirea unui nou mandat sau pana la numirea unui nou Guvern. Nu insemna ca este ceva ilegitim legat de Guvern”, a spus Mark Gitenstein, intrebat daca mai caracterizeaza Guvernul roman cu expresia „rata schioapa”, aparuta in presa in traducerile notelor atribuite Wikileaks.
„Asadar, pur si simplu descriam situatia existenta in luna octombrie sau noiembrie a anului 2009, cand guvernul a cazut, dar a continuat sa functioneze pana la numirea unei noi echipe guvernamentale. Atat. Nu este o critica„, a precizat el.